Aplicarea legii penale în timp

Aplicarea legii penale în timp

          Aplicarea legii penale în timp este o instituţie juridică prevăzută în capitolul al doilea din Codul Penal al României, Secţiunea I, art.3-7.
Această instituţie cuprinde principiile aplicării legii penale în timp adică regulile care se aplică atunci când o situaţie juridică este supusă mai multor legi care se succed în timp.
Astfel, potrivit art. 3 din Codul Penal „Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.” Acest text de lege consacră principiul activităţii legii penale.
O noţiune importantă care apare în cadrul acestei instituţii juridice o reprezintă sintagma „legea penală de dezincriminare.”
Legea penală dezincriminatoare este legea care scoate în afara ilicitului penal o faptă, astfel că pentru viitor acea faptă nu va mai constitui infracţiune, deci nu va mai fi sancţionată penal.
Articolul 4 din Codul penal prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub incidenţa legii vechi (anterioare), dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Acest articol consacră principiul neretroactivităţii legii penale noi.
În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Mai exact, ceea ce vrea să spună acest text de lege este că legea penală în vigoare se aplică numai faptelor care sunt săvârşite sub incidenţa ei. Dacă o faptă a fost săvârşită în timpul cât o lege penală a fost în vigoare însă ulterior acea lege penală a fost abrogată, respectiva faptă nu va mai fi guvernată de legea abrogată ci de legea în vigoare la momentul judecării faptei respective.
O situaţie des întâlnită în practica judiciară este aceea în care o persoană săvârşeşte o infracţiune şi până la judecarea definitivă a cauzei penale intervin mai multe legi penale. Se pune întrebarea care lege penală dintre cele succedate va fi aleasă pentru a fi aplicată faptei săvârşite de inculpat.
În soluţionarea acestei situaţii, apare art. 5 din Codul penal, intitulat „aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei” care prevede foarte clar următoarele:
În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă inculpatului.
Acest text de lege vine în sprijinul principiul umanismului dreptului penal întrucât nu este echitabil ca inculpatului să îi fie aplicată o lege penală (dintre cele intervenite până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive) mai aspră, având dreptul să beneficieze de dispoziţiile penale cele mai blânde şi favorabile situaţiei sale juridice.
Cu toate acestea legea prevede că nu trebuie să fie combinate dispoziţiile mai favorabile din legile succesive astfel încât să se creeze o „lex tertia” adică o a treia lege care să cuprindă dispoziţiile cele mai favorabile din toate legile intervenite, ci trebuie să se aleagă în ansamblul ei una dintre legile penale succedate şi aceea să fie aplicată inculpatului.
În acest sens este de observat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 care prevede că „dispoziţiile art. 5 Cod penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
De asemenea, alin. 2 al art. 5 prevede că principiul aplicării legii penale mai favorabile se aplică şi „actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări, ori respinse, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
Nu trebuie uitat că poate exista situaţia în care inculpatul a fost judecat şi s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, este în executarea pedepsei privative de libertate şi în timpul executării acesteia intervine o lege penală mai favorabilă acestuia.
În acest caz şi el are dreptul să beneficieze de aplicarea principiului legii penale mai favorabile doar că în această situaţie se vor aplica prevederile art. 6 Cod penal, intitulat „aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”.
Potrivit acestui din urmă principiu desprindem o serie de reguli, după cum urmează:
Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea pedepsei amenzii.
Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
Când legea nouă este mai favorabilă, pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
Există situaţia în care condamnatul a terminat de executat pedeapsa şi intervine o lege penală nouă mai favorabilă acestuia. Şi în acest caz se aplică principiul aplicării legii penale mai favorabile, întrucât există instituţii juridice care sunt incidente după executarea pedepsei, cum sunt reabilitarea, ridicarea interdicţiilor, decăderilor, etc. Într-o asemenea situaţie, este necesar ca fostul condamnat să beneficieze de dispoziţiile legale favorabile situaţiei sale juridice.
Spre exemplu, poate exista situaţia în care un condamnat a executat pedeapsa de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Ulterior executării pedepsei, intervine o lege nouă care modifică sancţiunea prevăzută de lege pentru această infracţiune, astfel că din pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani prevăzută în textul art.218 al Codului penal în vigoare ar fi modificată în pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 7 ani. În funcţie de aceste limite de pedeapsă operează anumite instituţii ale dreptului penal.
În atare situaţii, sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. 7 Cod penal, care prevăd:
Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit celor arătate mai sus.”
Un alt principiu al aplicării legii penale în timp este principiul aplicării legii penale temporare.
Legea penală temporară este definită chiar de legiuitorul penal, în art. 7 alin. 2 Cod penal, care prevede: „Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.
Cu privire la aplicarea unei asemenea legi, art. 7 alin. 1 Cod penal prevede clar că: „Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp.

Prin urmare, din analiza celor arătate mai sus, putem reţine următoarele principii ale aplicării legii penale în timp:

  1. Principiul activităţii legii penale;
  2. Principiul neretroactivităţii legii penale noi;
  3. Principiul aplicării legii penale mai favorabile inculpatului;
  4. Principiul aplicării legii penale temporare.

Sediul materiei: art. 3-7 Cod penal.